Această analiză medicală poate fi decontată pe baza unui bilet de trimitere valabil, emis de un medic de familie/medic specialist, în limita plafonului disponibil oferit de CNAS sau OPSNAJ.
Recoltarea probelor pentru analizele decontate se efectuează pe bază de programare telefonică, la numărul de Call Center 031 403 20 30 (număr cu tarif normal).
55 lei
3 zile
Recoltare à jeun (pe nemâncate). Nu se recoltează după o intervenție chirurgicală sau după o puncție biopsie la nivelul tiroidei. TSH-ul prezintă variații diurne. Nivelul maxim este atins la ora 23.
Sânge venos (nu se testează specimene intens hemolizate).
Vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator, cu dop galben sau roșu.
Ser
După formarea cheagului la temperatură ambientală, se va separa serul prin centrifugare.
Probele de ser pot fi depozitate până la 7 zile la 2-8 °C sau 4 săptămâni la -20 °C.
Este preferabil ca analiza să se lucreze din serul proaspăt. Se vor evita ciclurile repetate îngheţ-dezgheţ.
Refrigerat
Chemiluminiscenţă/Elisa
Vârstă
Valori normale (µUI/mL)
0 - 6 zile
0,7 - 15,2
6 zile - 3 luni
0,72 - 11,0
3 - 12 luni
0,73 - 8,35
1 - 6 ani
0,7 - 5,97
6 - 11 ani
0,6 - 4,84
11 - 18 ani
0,51 - 4,3
peste 18 ani
0,46 - 4,68
Serurile intens hemolizate pot afecta rezultatele testului;
În timpul sarcinii se pot înregistra valori mai mici ale TSH;
Administrarea unor medicamente poate determina modificarea nivelului de TSH. Consultați medicul pentru interpretarea rezultatului în cazul în care urmați un tratament medicamentos.
Hormonul de stimulare tiroidiană (Tirotropină, TSH) este o glicoproteină sintetizată la nivelul adenohipofizei, sub acțiunea TRH (hormonul eliberator de TSH) de la nivelul hipotalamusului.
TSH stimulează producția și secreția hormonilor tiroidieni: T3 (triiodotironina) și T4 (tiroxina). Ușoare modificări ale concentrației hormonilor tiroidieni vor acționa prin feedback negativ asupra sintezei de TSH: creșteri ale T3 și T4 vor inhiba producția de TSH. Prin urmare, scăderea producției de TSH este întâlnită în hipertiroidism (spre exemplu, în cazul bolii Basedow-Graves), iar creșterea valorii TSH se înregistrează în hipotiroidism.
De asemenea, niveluri crescute ale TSH se întâlnesc în hipotiroidismul primar, pe când în cel secundar (în caz de hipopituitarism), valorile TSH pot fi normale.
TSH este considerat un parametru foarte specific și sensibil în monitorizarea funcției tiroidiene, precum și în diagnosticul diferențial al afecţiunilor axului hipotalamo-hipofizo-tiroidian.
În cazul pacienților care urmează tratament, valorile normale ale TSH indică un tratament echilibrat, în timp ce un nivel scăzut se înregistrează în cazul administrării unor doze excesive de hormoni tiroidieni de substituţie.
Variații ale valorilor:
Creşterea concentraţiei de TSH apare în:
tiroidite (spre exemplu, în tiroidita Hashimoto);
tiroidectomie subtotală;
tumori cu producție ectopică de TSH (în cazul neoplasmului de plămân sau de sân);