Magneziu în ser

Analiză din categoria:Biochimie

Preț:17 lei

Durată:1 zi

Pregătire pacient:Recoltare à jeun (pe nemâncate), de preferat cu pacientul în clinostatism (culcat). Se va evita, pe cât posibil, staza venoasă produsă de garou. Nu se recoltează cu mănși pudrate (se vor spala mănușile sub jet de apă, fără săpun sau detergenți).

Material biologic:Sânge venos (nu se testează specimene hemolizate).

Recipient de recoltare:Vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator.

Eșantion recomandat:Ser

Pregătire material biologic:După formarea cheagului de sânge la temperatura camerei, se va separa serul prin centrifugare, în maxim 2 ore de la recoltare.

Stabilitate:După centrifugare, serul este stabil 2 zile la temperatura camerei, 7 zile la 2-8 °C sau 1 lună la -20 °C.

Transport:Refrigerat

Metodă:Spectrofotometrie

Valori de referință:1,6 - 2,3 mg/dL

Factori de interferență:

• Serurile intens hemolizate pot afecta rezultatele testului;
• Administrarea unor medicamente poate determina creșteri sau scăderi ale magneziului seric. Consultați medicul pentru interpretarea rezultatului în cazul în care urmați un tratament medicamentos.

Informații clinice:

Magneziul se găsește în concentrație mică în organism, dar rolul său este de importanță majoră. Aproximativ 70% din cantitate se află în structura oaselor, alături de calciu și fosfor, iar restul este prezent la nivelul musculaturii scheletice și în fluidele organismului.

Acesta circulă în organism legat de proteine (aproximativ 25% din cantitatea prezentă în sânge), iar restul sub formă de Mg2+. La nivel celular, magneziul se găsește în special la nivelul eritrocitelor.

Concentrațiile serice de calciu și magneziu sunt în strânsă corelație: deficitul unuia influențează metabolismul celuilalt. Magneziul este unul dintre elementele esențiale în absorbția intestinală și în metabolismul calciului.

La nivel muscular, magneziul acționează ca antagonist al calciului. Scăderea concentrației de magneziu va mobiliza calciul de la nivel osos și crește riscul de apariție a calcificărilor anormale la nivelul aortei și a rinichilor. Prin urmare, se recomandă investigarea în paralel a celor 2 elemente: calciu și magneziu.

Nivelul seric al magneziului este controlat prin excreția lui la nivel renal. Magneziul este filtrat glomerular și reabsorbit la nivel tubular în proporție de aproximativ 95%. Procesul este dependent de dietă și de acțiunea parathormonului, care controlează și concentrația serică a calciului.

O creștere a reabsorbției calciului va conduce la scăderea reabsorbției magneziului. În afară de hipercalcemie, hipofosfatemia și acidoza se numară printre cauzele care determină scăderea reabsorbției tubulare a magneziului. Afecțiunile ce determină perturbarea funcției renale vor duce la creșterea nivelului de magneziu seric. 

Variații ale valorilor:

Scăderea concentrației magneziului seric poate apărea în caz de:

• hipertiroidism;
• hipoparatiroidism;
• diabet zaharat;
• pancreatită acută sau cronică; 
• boli renale cronice (glomerulonefrită, pielonefrită, acidoză tubulară renală); 
• hiperaldosteronism;
• alcoolism;
• ciroză alcoolică; 
• malnutriție;
• malabsorbție; 
• diaree;
• ultimul trimestru de sarcină;
• toxemia gravidică; 
• eclampsie; 
• hipoalbuminemie; 
• hemodializă; 
• arsuri severe;
• transpirații;
• sepsis.

În funcție de gradul deficitului de magneziu, pacientul va prezenta: iritabilitate, tremor, slăbiciune musculară, tetanie, convulsii, modificări ale electroencefalogramei sau aritmii cardiace.

Creșterea concentrației magneziului seric poate apărea în caz de:

• insuficiență renală acută și cronică;
• boala Addison;
• hipotiroidism;
• hiperparatiroidism;
• deshidratare;
• laxative;
• antiacide cu conținut de magneziu.

În aceste cazuri, pot apărea manifestări precum: grețuri, vărsături, bradicardie, hipotensiune, letargie sau depresie respiratorie.